Sesiunile Eu&mami sunt create cu gandul la voi, mamele. Imi doresc sa existați in fotografii. Daca nu pentru voi, pentru copiii vostri. Pentru ca nu putem avea niciodata prea multe fotografii frumoase cu oamenii pe care ii iubim cel mai mult!
Imi place sa spun ca sunt specializata in surprinderea momentelor sincere, reale. Iubesc copiii, mai ales sa ma joc cu ei! Asa că poti fi sigura ca copilul tău va avea parte de distractie la studioul meu. Imi doresc ca sedinta foto sa fie confortabila si distractivă atat pentru tine, cat si pentru cei mici.
Iata si cateva sfaturi pentru o sediune foto reusita:
CAND SA STABILESTI INTALNIREA NOASTRA?
Asigura-te ca programezi o sesiune intr-un moment in care copilul nu doarme in mod normal sau nu se pregateste de culcare, deoarece va avea mai puțină energie (si rabdare) in timpul sesiunii. De preferat ar fi sa ne vedem dupa ce a mancat sau poti aduce si o gustare cu tine in caz ca ar avea nevoie.
CE SA PORTI?
Intotdeauna imi incurajez clientii sa fie confortabil imbracati, sa poarte ceva cu care sunt obisnuiti si care sa nu le limiteze miscarile, sa poarte culori neutre si sa evite imprimeurile puternice.
O camasa cu jeans sau o rochie fluida sunt perfecte pentru sesiunile foto!
Copiii pot purta rochii/fuste sau pantaloni si o camasa sau un tricou simplu care completează tinuta mamei. De exemplu, dacă rochia mamei este florala, alege pentru copii imbracaminte uni cu culori alese din rochia ta.
CE SA ADUCI?
Gandeste-te la activitătile de care va bucurati impreuna. Daca copilul tau are o carte preferata sau o jucarie mica pe care îi place sa o poarte cu el, adu-o. Avand o activitate de facut impreuna, nu numai ca va va ajuta să va relaxati si sa uitati de camera, dar am sa si pot sa surprind zambete autentice.
CE SA LE SPUI COPIILOR?
Discuta cu copiii tai în avans pentru a-i pregăti pentru sesiune. Pentru copiii mai mici, spune-le că veti intalni un prieten care va va face poze. Asiguri-i că se vor distra si vor avea si timp de joaca in sesiunea noastra.
Daca ai un copil care este mai timid ar putea fi de ajutor sa aruncati impreuna o privire la pagina mea pentru a vedea cateva fotografii cu mine si familia mea sau alti copii pe care i-am fotografiat ca sa ii povestesti prin exemple ce vom face cand ne vom vedea.
LASA COPIII SA FIE EI INSISI!
Fiecare copil este diferit. Unii intra mai incet in joaca, in timp ce altii sunt o minge de energie. Oricum ar fi, este OK! Iti promit :)
Sesiunile merg cel mai bine atunci cand mamele se concentrează pe interacțiunea cu copiii lor, in loc sa le spună ce sa faca sau sa nu faca, copiii sunt mai fericiti si mai relaxati si acest lucru are ca rezultat imagini pe care le vei iubi.
Daca copilul tau vrea sa topaie, lasa-l. Daca copilul tau vrea doar sa fie in bratele tale, este in regula si asta, ii voi surprinde mangaierile dulci cu tine.
Esti gata sa rezervi sesiunea ta Eu&mami?
Hai sa luam legatura AICI!
Comments